GENERAL MIHAIL LASCĂR
"DACĂ UNUL DIN VOI VA SUPRAVIEȚUI ACESTOR LUPTE, EL TREBUIE SĂ POVESTEASCĂ ACASĂ CUM AM LUPTAT!"
În 1917 este promovat maior, funcție în care a stat până în 1927, când a fost promovat la gradul de locotenent colonel. În 1934 a devenit colonel, iar în 1939 general de brigada.
Pe 10 ianuarie 1941 a fost numit comandant al Brigăzii 1 Munte, una din formațiile de elită ale armatei române, care era subordonată Armatei a 3-a.
A luat parte în bătălia de la Marea de Azov (marea bătălie a vânătorilor de munte, cum au denumit-o aceștia), rezistând cu succes în primă fază atacului sovietic, mult superior, și luptând chiar și în incerucire, până când forțe suplimentare germane au devenit disponibile și au intervenit. Apoi Brigada 1 Munte a pătruns în Crimeea prin istmul Salkovo, având de înfruntat o puternică defensivă și a trecut la urmărirea forțelor sovietice care se retrăgeau spre Sevastopol sau Kerci. În patru zile a străbătut 180 km și a capturat 2447 prizoneri, până a atins litoralul lângă Sudak.
Pentru o scurtă vreme a luat parte la acțiuni anti-partizani în Munții Yaila, până în noiembrie când a fost mutat pe frontul de la Sevastopol, unde a capturat Dealul Capela împreună cu Divizia 170 Infanterie germană.
Lascăr a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Crucea de Cavaler. A câștigat de asemenea și admirația lui Erich von Manstein, care îl menționează în memoriile sale, dar în timpul celui de-al doilea asalt asupra Sevastopolului, când Lascăr comanda Divizia a 6-a.
Superiorul său direct, generalul de divizie Gheorghe Avramescu (comandantul Corpului de Munte), scria în dosarul lui: “Plin de energie și hotărâre. Cu multă inițiativă și putere de muncă. În momentele de criză pe câmpul de luptă, hotărârea sa fermă și energia viguroasă au dus la rezultate strălucitoare. Caracter ferm și cu multă personalitate. Încrezător în puterile lui sufletești. A asigurat conducerea brigăzii ferm, îndraznet și cu multă prevedere. Cu multă autoritate și prestigiu, cu simțul onoarei și demnității dezvoltat. Cu spirit de sacrificiu accentuat în luptele grele a fost totdeauna în linia prima unde primejdia era permanentă. Drept și integru. S-a dovedit a fi un general de mâna întâia cu mare autoritate asupra trupelor și ostașilor săi.”
Pe 10 februarie 1942 a fost înlocuit și rechemat acasă. Dar aceasta numai pentru o scurtă perioadă, deoarece o lună mai târziu a fost numit la comandă Diviziei 6 Infanterie, una dintre cele mai bune ale Armatei Române, care în 1941 fusese antrenată de instructori germani. A fost de asemenea promovat la gradul de general de divizie. Unitatea sa a fost trimisă pe front la Stalingrad, unde, în timpul contraofensivei sovietice din noiembrie, a fost încercuită. A luat personal comanda tuturor unităților din punga creată (Diviziile 5, 6, 13, 14 și 15 Infanterie Divisions) și a coordonat apărarea. Se zice că în acele momente le-ar fi spus subordonaților:
Dacă unul din voi va supraviețui acestor lupte, el trebuie să povestească acasă cum am luptat. Sunt soldat și rămân la postul meu.
Fara mancare, inghetati, in inferioritate numerica, trupele de sub comanda sa au luptat pana au ramas fara munitie sau au fost ucisi. Un raport al SSI din 5 decembrie 1942 spunea ca in cele mai grele momente ale bataliei [generalul Lascar] a dat dovada de un inalt simt al datoriei, coordonand cu calm si pricepere actiunile Diviziei 6 infanterie si a celorlalte unitati a caror comanda si o asumase. Cu sange rece, lucid si calm a fost un exemplu de urmat pentru ceilalti camarazi care i-au urmat soarta. Cand localitatea Golovski a fost atacata, el statea in Biroul de operatii, fara manta, cu “Crucea de Fier” in grad de cavaler si cu Ordinul “Mihai Viteazul” la piept, iar cand totul parea pierdut a plecat cu statul major in mijlocul trupelor luptatoare desi se putea salva. A manifestat curaj, demnitate, patriotism si abnegatie.
Conform spuselor subordonatilor sai, in timpul noptii de 21/22 noiembrie, cand primii delegati sovietici au venit sa propuna predarea, ar fi raspuns:
LUPTAM PANA LA UNUL. NU NE PREDAM!Pe 22 a decis ca Divizia 15 Infanterie sa incerce sa sparga incercuirea spre sud-vest in directia Bol. Doncinka. In acelasi timp Divizia 6 Infanterie trebuia sa acopere retragerea spre Paseany. A devenit din ce in ce mai nelinistit si i-a spus col. Cristea Stanescu ca se sinucide daca vin rusii. Starea sa de depresie s-a agravat cand sovieticii au inceput sa bombardeze Golovski cu artileria la ora 17:0, iar la 21:00 au atacat. La 19:00 se pare sa s-a dus sa observe pozitiile de artilerie inamice. Unii sustin ca s-a indreptat spre Isbusinski, unde trupele generarului de brigada Traian Stanescu inca rezistau. A fost capturat.. Primise deja Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler, plus cateva citari pe ordin de zi, dar in seara zilei de 22 noiembrie fusese invins.
A fost dus in lagarul de la Kranogor, apoi la Suzdal si Ivanov si, in final, in Lagarul special nr. 48, rezervat generalilor.
Pe 12 aprilie 1945 a fost numit comandantul celei de-a doua unitati de voluntari de romani organizata de URSS: Divizia Horia, Closca si Crisan, ramanand in aceasta functie pana pe 12 septembrie.rezervat generalilor.
A preluat apoi Armata a 4-a pana pe 30 noiembrie 1946, cand proaspatul general de armata a devenit Ministru al Apararii. Insa a cazut in dizgratie si, din decembrie 1947, a fost inlocuit cu Emil Bodnăraș.generalilor.
Generalul Mihail Lascar a fost cercetat pentru “Crime de razboi contra Umanitatii”, dar nu a fost gasit vinovat.
A decedat pe 24 iulie 1959, la Bucuresti.
“Brav generalul Lascar, avand poate cele mai grele sarcini la Cotul Donului. Nu am nici o calificare sa judec oamenii din armata de azi…dar nu cred ca astazi mai avem generali precum Lascar, Mociulschi sau Korne!Bunicul meu a luptat in reg. 15 infanterie, singurul reg. care a scapat din incercuirea de la Cotul Donului mergand 12 zile si 12 nopti fara pic de mancare si in izmene de vara trecand Donul de mai multe ori cu tot cu armament. Mi-a zis ca o parte din soldati in timp ce treceau Donul inghetat s-a spart gheata si unii au murit de frig imediat.
Au trebuit sa stea 1 zi camuflati in stuf pe malul Donului nemiscati pt. ca rusii erau la cativa km de ei.Mergeu doar noaptea.
Din 300 de oameni cati au plecat, dupa 12 zile doar 30 au mai ajuns pe picioarele lor la un reg. german intr-o padure, restul rapusi de foame sau de frig sau ajunsi degerati.
Apoi dupa o noapte de somn si refacere, dupa vizita medicala cei care mai erau buni de lupta i-au trimis iar pe front. Acolo i-a fost tras un glont in cap…dar Dumnezeu a vrut sa traiasca…si traieste si astazi in varsta de 96 de ani…perfect lucid. Noroc cu germanii zicea el…ca romanii il lasau acolo daca il vedeau impuscat in cap. A fost internat si operat la Konstantinovka si Lemberg de medici germani. Zicea ca in dec. 1942 ramasesera fara ofiteri, doar cu sergenti au fugit de rusi si mergand 12 zile nemancati prin ger de -30 grade. Frumos sa ai ocazia doar macar sa asculti astfel de povesti…nemuritoare!
Foarte putini romani care au luptat la Cotul Donului mai sunt in viata astazi. Dumnezeu sa-i ierte!! ” -dan
Sursa text: WW2 | Autor de drept – Pt. conf. Gica Chioru
Surse foto: (in ordinea aparitie pe site)
Vanatori de munte la atac – TVR |
Stevastopol – Honot et Patria |
Portret Mihail Lascar – Wikipedia |
Lascar, Mihail- RK (Rum) – Axis History |
Personal Collection, Larcar Mihail – Axis History
